Concertul tradiţional de colinde „Iată, vin colindători!”, ediţia a 13-a
Duminică, 11 decembrie 2022, în Biserica Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală a avut loc concertul tradiţional de colinde intitulat „Iată, vin colindători!”, ediţia a 13-a. An de an au fost invitate formații corale profesioniste care au încântat auzul și au bucurat inimile celor prezenți prin interpretarea de excepţie a colindelor şi cântecelor de Crăciun.
Anul acesta, în mijlocul comunităţii parohiale s-au aflat trei cete de colindători care au vestit bucuria Nașterii Domnului: Grupul vocal „Canticum”, dirijat de Răzvan Rădos; Corul de copii „Alexandru Neagu” al Parohiei Tâncăbești, dirijat de părintele Marian Vasluianu; Corul de copii „Vox Angeli” al Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari. Programul a cuprins colinde și cântece tradiționale de Crăciun românești și din repertoriul internațional. Concertul de colinde a fost transmis în direct pe pagina oficială de Facebook a Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari.
La eveniment au participat profesori de la școlile gimnaziale și liceele din zona Piața Iancului, reprezentanți ai autorităților centrale și peste 300 de membri ai comunității parohiale. Toți colindătorii și copiii prezenți la eveniment au primit daruri din partea parohiei.
diac. MariusD. OBLU
Ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/iata-vin-colindatori-in-biserica-parohiei-iancu-vechi-matasari-176793.html