Biserica Iancu Vechi - Matasari
Conferința despre pictura bisericească  la parohia Iancu Vechi-Mătăsari

Parohia Iancu Vechi-Mătăsari a organizat joi, 17 mai 2018 conferința cu tema Pictura bisericească, reguli de execuție, mesaj și expresivitate.

Conferința a fost susținută de domnul lector univ. dr. Ștefan-Ionescu Berechet de la catedra de Artă Sacră a Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București și domnul pictor Daniel Codrescu, membru al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române. Au participat membri ai comunității parohiale, pictori și studenți la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București.

Biserica Iancu Vechi-Mătăsari se află în şantier de pictură, iar scopul conferinţei a fost de a familiariza şi aprofunda cunoştinţele despre pictura bisericească ale celor interesaţi de această temă.

Domnul lector univ. dr. Ștefan-Ionescu Berechet a vorbit despre mesajul și erminia picturii bizantine, iar domnul Daniel Codrescu, care realizează pictura în frescă la biserica Iancu Vechi-Mătăsari, a explicat programul iconografic și viziunea sa despre importanța picturii într-un locaș de cult ortodox. În continuare, cei doi invitați au răspuns întrebărilor celor prezenți.

La finalul conferinței, grupul psaltic VOSGLAS al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari a interpretat cântări specifice perioadei Penticostarului.

 

Serviciul cultural al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari

Galerie imagini