Parohia Iancu Vechi-Mătăsari ajută persoane şi familii în dificultate din Sectorul 2 al Capitalei
Joi, 20 decembrie 2018, parohia Iancu Vechi-Mătăsari a derulat o activitate social-filantropică pentru 100 de copii, adolescenţi şi adulţi din două centre sociale ale Primăriei Sectorului 2 Capitală: Centrul de zi Casa din Tei (Strada Gheorghe Șerban 7A) şi Centrul de plasament Pinocchio (Str. Ripiceni, 6A).
Fiecare persoană aflată în grija celor două instituţii sociale ale Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti a primit dulciuri, fructe, jucării şi îmbrăcăminte nou-nouţă sau în perfectă stare pentru copii, adolescenţi şi adulți.
Cu acest prilej, corul Vox Coelestis al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari a interpretat un scurt program de colinde.
Menţionăm că parohia Iancu Vechi-Mătăsari derulează permanent programul social-filantropic Dar din dar se face rai destinat ajutorării celor aproape 100 de familii şi persoane în dificultate aflate în evidenţa Serviciului social al parohiei. Ca în fiecare an și în 2018, în ajunul Crăciunului, toate aceste familii şi persoane sărace au primit un ajutor alimentar pentru masa din ziua sărbătorii Naşterii Domnului care a constat în carne, brânză, ouă, ulei, orez, zahăr, făină, fructe şi dulciuri.
În ziua sărbătorii Naşterii Domnului, persoanele singure cu dizabilităţi (în special nevăzători şi imobilizate) au primit mâncare gătită oferită cu sprijinul comitetului parohial şi departamentului pentru tineret al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari.