Biserica Iancu Vechi - Matasari
S L U J I R E  LUI  D U M N E Z E U  ȘI  O A M E N I L O R - Retrospectiva activităților social-filantropice  desfășurate la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari în anul 2022

Parohia este comunitatea de bază a Bisericii, punctul de plecare si de sosire al vietii creștinilor și al misiunii sacerdotale, locul unde se exercită cele trei mari slujiri ale credincioșilor si clericilor: învațătoreasca, sfințitoare, pastorală/misionară. Parohia este o comunitate vie, aflată în continuă "zidire si înnoire", unde preoții si credincioșii sunt într-o permanentă stare de dialog, de concelebrare si de coslujire. Comunitatea parohială reprezintă Biserica în miniatură. Sfântul Apostol Pavel îi numește pe creștini împreună-lucrători cu Dumnezeu (1 Cor. 3:9). Astfel, această împreună-lucrare a oamenilor cu Dumnezeu se cultivă în Biserică, deoarece Biserica este „icoana și primitoarea comuniunii şi conlucrării din Sfânta Treime”

Sub îndrumarea părintelui paroh Constantin Stoica, slujitorii parohiei Iancu Vechi-Mătăsari îi invită permanent pe membrii comunității ca împreună să lucreze la zidirea spirituală a Bisericii din suflete, prin activitatea liturgică, pastorală, educațională, socială, culturală şi misionară. Cu mențiunea că toate acestea depind de dinamica Sfintei Liturghiei. Cu alte cuvinte, ritmul parohial este impus de ritmul liturgic. Parintele prof. Dumitru Popescu scria: Liturghia a avut funcția eclesiologică și comunitară de a uni, de a strânge, de a aduna într-o unitate sufletească pe oamenii atât de deosebiti din multe puncte de vedere. Prin Taina Sfintei Euharistii, care se săvârșeste și se administrează în cadrul Sfintei Liturghii, Biserica adună mulțimea credinciosilor într-un singur Trup - Trupul lui Hristos …”.

Pentru slujitorii și comunitatea de cre­dincioși a parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală, activitatea social-filantopică reprezintă în primul rând împlinirea mesajului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și un prilej de a-și arăta bunătatea, dragostea creștină și de a fi mai aproape de persoanele aflate în nevoi și suferințe. 

 

PROGRAM SOCIAL PERMANENT

  1. Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sectorului 2 Capitală derulează de 13 ani programul social-filantropic permanent Dar din dar se face rai!, cu scopul ajutorării familiilor aflate în dificultate din comunitatea parohială. Programul se intesnsifică în perioada celor patru mari posturi de pe an (de Crăciun, de Paști, al Sfinților Apostoli și al Adormirii Maicii Domnului).
  • În cadrul acestui program, produsele cumpărate din fondurile parohiei şi cele aduse la biserică de membri ai comunității (alimente perisabile și neperisabile, îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite, jucării, produse de igienă și de strictă necesitate etc.) sunt oferite săptămânal sau periodic cazurilor sociale aflate în evidența parohiei. Cantități importante de îmbrăcăminte, sortate și pregătite de preoții slujitori și voluntari, sunt oferite personalizat cazurilor sociale din parohie, precum și unor familii sărace din alte cartiere bucureștene, persoanelor refugiate și unor comunități sărace din jurul Bucureștilor.
  • Slujitorii bisericii Iancu Vechi-Mătăsari se află într-o legătură permanentă și colaborează cu administratorii blocurilor din parohie în identificarea cazurilor sociale noi și în actualizarea periodică a evidenței familiilor aflate în dificultate. Anul trecut, 2022, au fost ajutate peste 100 de familii, cu prioritate cele cu mulţi copii şi cele de vârstnici cu posibilităţi financiare reduse, beneficiare permanente ale acestui program social-filantropic. Valoarea financiară a ajutoarelor oferite (alimentare, îmbrăcăminte şi alte produse de strictă necesitate, inclusiv rechizite şi uniforme şcolare) este de peste 60 000 lei.

 MASA BUCURIEI CU PRIETENII MÂNTUITORULUI HRISTOS

  1. Începând din luna septembrie 2020, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari desfășoară programul social-filantropic: „Masa bucuriei cu prietenii Mantuitorului Hristos. Pe tot parcursul anului, în fiecare zi de sambată,  aproximativ 50 de persoane primesc hrană caldă oferită atât la biserica parohială, cât și la domiciliul beneficiarilor care nu se pot deplasa.
  • Cu prilejul sărbătorilor Crăciunului, Paștelui și Adormirea Maicii Domnului, persoanele cu dizabilități, vârstnice și singure, primesc mâncare gătită tradițională. Aceasta este distribuită la casele lor de către slujitorii bisericii și voluntari. Programul este sustinut din fondurile proprii ale parohiei și din donațiile credincioșilor. În 2022, pentru acest program, a fost alocată suma de 25.000 lei.

CAMPANIA UMANITARĂ „AJUTOR PENTRU UCRAINA”

  1. În contextul conflictului armat de la granița țării nostre, o atenție specială a fost acordată anul trecut fraților noștri din Ucraina, îndeosebi a locuitorilor din Ismail si regiunea Odesa și a persoanelor refugiate, cu posibilitati financiare modeste, aflate în evidența parohiei noastre sau gazduiti de parohii si institutii sociale ale Arhiepiscopiei Bucurestilor din Capitală si judetul Ilfov.
  • La începutul lunii martie, 2022, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, în parteneriat cu alte instituţii private, a iniţiat Campania umanitară „Ajutor pentru Ucraina!”. Cu sprijinul unor parohii din Sectorul 2, în această perioadă au fost colectate peste 3,5 tone de alimente perisabile și neperisabile (peste 1000 conserve de carne, peste 500 conserve de peste, peste 1000 conserve de legume și pate, aproximativ 1000 kg făină, mălai, orez, zahăr, ulei și dulciuri etc.). Au mai fost colectate produse de igienă personală, produse pentru copii, peste 1500 litri de apă plata, 100 de saci de dormit, peste 50 de pături și haine, toate noi, pentru adulți și copii. Tot în cadrul campaniei a fost colectată o cantitate importantă de medicamente, echipamente medicale și produse de prim ajutor.
  • Produsele colectate au fost transportate cu sprijinul Federației Asociațiilor Vânătoreşti din România până la Ismail și în alte localități din regiunea Odesa. Primul transport umanitar a plecat de la biserica parohială în dimineaţa zilei de 14 martie 2022.Valoarea acestuia a fost de aproximativ 50.000 lei.
  • În perioada ulterioară transportului umanitar către Ucraina, campania„Ajutor pentru Ucraina!” a continuat. Au fost ajutate aproximativ 100 de persoane refugiate, dintre care 15 persoane în mod constant, cu hrană caldă, îmbrăcăminte, alimente perisabile și neperisabile (făină, zahăr, ulei, orez și paste făinoase, conserve, dulciuri, fructe, produse de igienă personală și casnică, apă plată, farfurii și tacâmuri de unică folosință, etc.). Valoarea estimată a ajutoarelor oferite este de aproximativ 25 000 lei.

DARURI PENTRU COPII

  1. Lucrarea de asistenţă socială şi filantropică a Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari are permanent în vedere pastorația copiilor și a tinerilor. Pe lângă programele educaționale destinate în mod deosebit tinerilor și copiilor (Curs gratuit de limba Engleză, Cerc gratuit de desen şi pictură, Corul de copii Vox Angeli, Şcoala de Duminică, Clubul se Şah), parohia își îndreaptă atenția către copiii proveniți din familii cu posibilități financiare reduse, elevii cu rezultate bune la școală și către copiii cu probleme de sănătate pe care încearcă să-i ajute, cu sprijinul membrilor comunității parohiale.
  • Comunitatea de credincioși s-a implicat anul trecut în campania "Alături de Irene-Ecaterina", fiica parintelui Arhidiacon Mihail BUCA, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic „TRONOS” al Patriarhiei Române. Irene-Ecaterina suferă de Sindromul Down și a fost diagnosticată cu Leucemie acută mieloblastică. In ziua de 3 iunie 2022, a fost oferită suma de 4000 lei pentru tratamentul micuței Ecaterina, la care s-a adaugat alt sprijin financiar oferit prin virament bancar în conturile puse la dispoziție de familie.
  • Programul social-educațional ‟Ajută un copil să meargă la școală”, desfășurat la începutul anului școlar, a avut anul trecut un număr de 70 de beneficiari. Prin acest program se oferă rechizite (caiete, pixuri, stilouri, penare, rigle, acuarele etc.), ghiozdane, îmbrăcăminte și încălțăminte elevilor proveniți din familii defavorizate. Suma alocată a fost de 10.000 lei.
  • În luna decembrie 2022, în cadrul campaniei  Oferă o jucărie, fă o bucurie!”, cu prilejul serbării  ‟Sfântul Nicolae-prietenul copiilor” și a serbării din ziua Nașterii Domnului, au primit daruri peste 300 de copii (dulciuri, fructe, rechizite, cărți de citit sau de colorat, iconițe și cărți de rugăciuni). Scopul campaniei Oferă o jucărie, fă o bucurie!” este educarea copiilor și a tinerilor în spiritul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cultivarea dragostei creștine, a bunătății și generozității.

Valoarea totală a ajutorului oferit prin programele social-filantropice desfășurate în anul 2022 de Parohia Iancu Vechi-Mătăsari însumează peste 160.000 de lei.

Diac. Marius D. OBLU

24 ianuarie 2022

Galerie imagini