Despre credinţă, dragoste şi implicare AUTOR: preot paroh Constantin Stoica

Despre credinţă, dragoste şi implicare 

Autor : Pr paroh Constantin Stoica

 Suntem la jumătatea Postului Sfintelor Pasti, perioadă de pregătire sufletească pentru a întâmpina aşa cum se cuvine slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca în fiecare post, ne străduim să sporim şi să unim rugăciunea şi nevoinţa cu vorba bună şi milostenia faţă de cei aflaţi în dificultate: săraci, bolnavi şi persoane singure.

Trăim într-o lume secularizată în care valorile creştine ale dragostei, respectului şi întrajutorării dintre semeni tind să devină relevante doar cu ocazia marilor sărbători sau a unor tragedii. În restul timpului, atitudinea egoistă sau preocuparea aproape exclusivă doar pentru propria persoană şi familie, indiferenţa faţă de cei din jur şi lipsa de implicare în viaţa comunităţii sunt tot mai evidente. De exemplu, sunt cazuri de familii cu stări materiale diferite, vecine de bloc pe care le despart doar un perete, dar care nu se cunosc aproape deloc. Doar un salut şi un schimb de cuvinte grăbit atunci când se întâlnesc ocazional reprezintă singura comunicare între cele două familii, care însă duc o viaţă complet diferită. Una este tristă pentru că dificultăţile materiale îi creează zilnic mari probleme, uneori chiar de supravieţuire, cealaltă este în aparenţă fericită, fără grija zilei de mâine, care însă nu realizează şi nu înţelege drama vecinilor şi consideră că nu are nici o responsabilitate de a ajuta.

De multe ori, la cumpărături, familia în dificultate îşi drămuieşte fiecare bănuţ, de cealaltă parte, cumpărăturile se fac din abundenţă, uneori fără ca toate produsele să fie necesare, iar de multe ori mâncarea neconsumată este aruncată. Desigur că nu trebuie să tragem concluzia pripită că învăţătura Bisericii ar îndemna la lene şi la o permanentă aşteptare ca alţii să te ajute sau la prejudecata că săracii sunt virtuoşi, iar bogaţii sunt ticăloşi. De altfel, această idee este de multe ori contrazisă de realitate, deoarece sunt numeroşi oameni cu stare materială foarte bună dobândită prin muncă cinstită şi care ajută mult din ceea ce le prisoseşte.

Prevenirea şi corectarea unor astfel de atitudini reprezintă o prioritate pastorală a misiunii Bisericii prin sublinierea permanentă a legăturii dintre credinţă şi dragoste, a importanţei implicării în viaţa comunităţii parohiale a fiecărui membru în programe şi activităţi sociale, educaţionale şi culturale care cultivă filantropia voluntară.

În concluzie, răspunsul nostru la duhul individualist şi indiferenţa care tind să predomine în societate este atitudinea creştină de implicare şi manifestare a compasiunii şi solidarităţii cu semenii noştri fără ajutor.